sâmbătă, 26 noiembrie 2016

DIN REVISTA "HYPERION"



Greu de presupus

Bineînţeles nu a fost totul brusc
dintr-o dată. Sigur
deja era începutul
el aştepta; timpul deja se declanşase ca eternitate
fiindu-i în cot de se consumă sau nu
dat fiind că timpul doar este
însă nu se trece.
                          Dar să revenim:
începutul exista
deja se derula
însă încă nu era cuvântul care
pe urmă
se va spune că a fost la început.
Era un început mut. Ne-
umplut. Măcar cu ceva. Măcar cu
o formă acustică a vieţii. Cuvântul-existenţă ca sens
încă nedeterminat. Într-adevăr: care-s mărturiile despre
ce însemna acel cuvânt
care a fost la început. Era pur şi simplu
un cuvânt de dragul cuvântului
cuvânt care nu avea nici sens
dar nici nonsens
fiind pur şi simplu cuvântul pur, model, neutru
pe care omul urma să-l umple cu ceva
scoţându-l din poziţia lui de dincolo de bine şi de rău.
În acelaşi timp (şi spaţiu)
precum spuneam – in abstracto
acel cuvânt de la început fiind şi mărturie a declanşării vieţii
e drept – nenumită
nedefinită
dar suficientă sieşi fie şi prin rudimentara formă sonoră
a cuvântului care era la început.

Pentru că dacă nu era cuvântul
e greu de presupus ce ar fi fost la început.


40 de ani prin deşert

E necesar un Moise care
40 de ani în şir
ar purta toate armatele lumii prin pustiu
pentru ca acestea să uite că au fost roabe
că au fost armate;
                             în genere
să uite că au fost…

Tramvaiul

Tramvaiul numit dorinţă e cel mai zdruncinător
din câte tramvaie există. O spun
din proprie păţanie – într-o hurducăt-
ură
de la cotit-
ură
dorinţele îmi căzură din A Streetcar Named Desire
                                                                 pe când
mai aveam de parcurs doar câteva staţii (până la – credeam –
îndeplinirea acelor dorinţe căzute pe caldarâm);
                                                                         chiar aşa
să-mi fi rămas de parcurs vreo 2-3 staţii –
răstim şi răs-
spaţiu în care mi-am revenit
zicându-mi aproape calm:

Bine că nu am căzut eu.

Deja
fără nicio dorinţă
continuându-mi călătorie în acel tramvai numit dorinţă…



Perioadă de tranziţie de la… – la…

Era (dar mai este) timpul ruinelor comunismului
ruinele ca
materialele de construcţie bune pentru
edificarea capitalismului.

Aşa că meşterii grăbeau
şfarile-ntindeau,
locul măsurau,
şanţuri largi săpau
şi mereu lucrau,
capitalismul ridicau,

dar orice lucrau ziua,
noaptea se surpa!

!Ay-ya-ya-ya!


Dincolo

Dincolo de bine şi de rău

adică
inclusiv
dincolo de plus şi de minus…

…chiar o fi interesant: cum e
când nu mai e valabil nici plus
nici minus
nici pâs?…

…nici pâs
adică
inclusiv
dincolo de consoane şi vocale

…ar fi chiar mai interesant decât dincolo de bine şi de rău
dincolo de plus şi de minus
nu? – dincolo de consoane şi vocale…


Uluitor

Progresul în medicină
şi meta-medicină
                            este uluitor:
                                               de la
simplul aparat de măsurat tensiunea – la
recenta invenţie a geniilor
subordonate lui Blll Gates (n. 1955):
                                                          pe
ecranul computerului
poţi vedea cum te doare sufletul
                                                   (de altfel
ceea ce nu e acelaşi lucru cu a-ţi vedea sufletul care te doare; ci
doar – cum te doare ăsta
sufletul…)


Mutaţie

De când în lume a devenit atât de obişnuit
ca inşii să-şi demonstreze degetul mijlociu
probabil
sub influenţa deformaţiilor psihice s-au produs
unele modificaţii genetice
                                          încât
deja tot mai frecvent se nasc prunci
la o mână
sau la alta
                cu câte un singur deget;

bineînţeles
doar cu degetul mijlociu.


Doamna şi tânărul

Şi îi spuse galeş-lasciv doamna:
„În prezenţa ta
nu mă simt în apele mele…”

Şi tânărul o înţelegea:

din păcate
apele doamnei erau deja
secate…


Puţin iad

Pe timpuri de început când
dimpreună cu omul
toate erau cuvântătoare – păsări
animale arbori
munţi
stele zburătoare

la un moment dat
simţindu-se ca şi gâdilat
împilat
împuţinat din interior
mărul din rai întrebă în sinea lui:

„Cine ai fi tu cel care
parcă te mişti
parcă mă răpui?

Şi auzi răspunzându-i un glas calm
aproape cald:

„Nimic deosebit: sunt un vierme
                                                adică –

puţin iad…”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu