DIN "CARTEA LEOLOGISMELOR"

Leo BUTNARU

·  De îndelung călărit al pegasului poţi avea hemoroizi precum cavaleriştii obişnuiţi.

·  Cine nimereşte mai des după gratiile închisorii – întrebarea sau răspunsul?

·  În general, Muzeul Figurinelor de Ceară e un fel de Adevăr de Ceară.

·  Din oarece greşeală, uneori omul poate crede că-i fericit.

·  Există cărţi atât de voluminoase (unele şi consistente), încât ai putea să le cuprinzi pe după umeri, ca pe un prieten. Spre exemplu, „Istoria literaturii române” a lui George Călinescu.

·  La casa nouă, nici nu ştii la ce să dai drumul mai întâi – pisicii sau unei lacrimi…

·  Pustiu: ce de-a nisip şi niciun struţ!

·  Furtuna magnetică mişcă uşor mandibulele celor cu dinţi metalici.

·  Anunţ: „Spun poveşti pe credit. Şeherezada”.

·  Inimaginabil ce se poate întâmpla cu/ în imaginaţia (omului)!

·  Îmi vine în minte soarele… pentru că mintea omului e vastă, cât cosmosul…

·  Logic vorbind, Ziua de Apoi e chiar Noaptea de Apoi.

·  Ruinele nu se lasă – arată a materiale de construcţie, vor să redevină casă.

·  De obicei, când imaginea cuiva apare în oglinda istoriei, ea nu-i mai poate apărea şi în oglinda obişnuită.

·  Cele mai gustoase sunt fructele şi legumele mâncate înainte ca mintea ta să reuşească a le infecta cu atenţionări din wikipedia.

·  Precum sunt organizate albinele, furnicile, probabil şi ele se gândesc la salvarea lumii, ştiind că, dacă ar dispărea lumea, dispar şi ele.

·  Teatrul, cum a venit, aşa a şi plecat, dar subiectele pieselor lui Caragiale au rămas să facă ravagii în sat.

·  Care ar fi considerate ruinele cele mai celebre? Ale Troei? Cele de pe Acropole?... Dar vă imaginaţi ce ar însemna ruinele Mausoleului lui Lenin?!

·  Alcoolul nu uneşte artistul cu arta, ci cu poporul.

·  Marijuana nu apropie creatorul de artă, ci de tineret.

·  Omul este imprevizibil chiar faţă de sine, iar alter ego ar fi modalitatea de a te ţine la o distanţă nepericuloasă pe tine – de tine însuţi.

·  Parlamentul mi-e prieten, dar mai prieten mi-e adevărul.

·  Şi totuşi, a fost o speranţă slabă: a murit prima.

·  Speranţele degresate ale grăsanilor.

·  Precum rădăcinile, adevărul nu e obligatoriu să fie frumos.

·  Scopul scuză mijloacele… care sunt tot mai puţine, mai puţine… criză economică, asta e…

·  Nu este exclus ca, după ce Artemis l-a transformat pe Aktaion în cerb, care a fost sfâşiat de ogari, ea, zeiţa trufaşă, să fi devenit Muma Pădurii.

·  Păpuşile ca păpuşile, când le înclini, spun „Ma-ma! Ma-Ma!”, însă asta e cu defect de fabrică: înjură de mamă!

·  Talentul nu e ca banii care se pot schimba pe alţi bani. Talentul nu are o valoare de schimb, ci una unică, absolută.

·  Uneori, ca să nu fugi de pe câmpul de bătaie – nu alerga spre el.

·  Sigur, mă împac cu gândul că… Deoarece e mai uşor să te împaci cu gândul, decât cu sentimentul.

·  După ce i s-a realizat visul şi-a dat seama că de fapt nu era visul lui.

·  Tu crezi că ierbii nu-i place să se vadă în oglindă? Fă-ţi pantofii lună!

·  Asta e: odată ce există bandă rulantă, există şi contrabandă rulantă (pe Mercedesuri, BMW-uri, Toyota atc.)

·  Nu o dată, leşinul e cădere în nesimţire din prea multă simţire.

·  Pentru ca să scrii proză, trebuie să ai măcar o concepţie cât de vagă despre poezie.

·  Între ruine şi dărâmături există o mare deosebire. Spre exemplu, ruinele pot fi Acropole, Capitoliu; în genere pot fi Grecia sau Roma Antică, pe când dărâmăturile nu sunt decât ceea ce sunt: dărâmături.

·  De fapt cucul e un Nevermore discret, ceva mai redus, dar nu cu mult, decât cel al corbului.

·  Nu pot suporta nici chiar propriul destin, dacă el încearcă să mi se urce în cap. La cap – mai merge…

·  Am să-ţi trimit o casetă video ca să vezi cum n-am ochi să te văd.

·  Buget şi bujie: Când suntem bugetaţi – avem ceva bani. Când suntem bujietaţi – avem scânteia.

·  TrOrfeul de Aur.

·  Acest personaj literar e atât de obişnuit, încât, la capitolul originalitate, mai că fiecare cititor îi este superior.

·  Fructieră pentru mărul discordiei.

·  Cel mai greu e să scrii partea introductivă la introducere. Şi tot aşa, în descreştere…

·  De la Marele Drum al Mătăsii – la drumul otova al celofanului spulberat pe toate drumurile.

·  Doamnă, cam tragi mult la cântar. Nu este exclus să ai o piatră pe inimă…                                       

·  În raport cu alter ego eu nu sunt decât o minoritate personală.

·  Când, în mijlocul unei naţiuni predominante, încetezi să te mai simţi minoritar, înseamnă că ai devenit personalitate.

·  Ce ochi vii ai! Ca nişte aşchii de viaţă.

·  Sentimentul nu poate fi confundat cu nimic altceva decât cu presentimentul. Ba chiar viaţa noastră întreagă e mai mult presentimente decât sentimente.

·  Viaţa omului este o permanentă înşiruire de întârzieri. Din acest motiv unele întârzieri nici nu se mai întâmplă.

·  Ce a fost uitat – uitat rămâne. Reînnoirea memoriei e pentru viitor, nu pentru trecut.

·  Scrisul din Basarabia nu înseamnă o ţidulă într-o sticlă aruncată în marea literaturii române; mai curând literatura din Basarabia înseamnă însăşi sticla ce ocroteşte scrisul.

·  Depinde pe ce mâini cazi: ar putea să te înalţe!

·  Cu cât timpurile sunt mai grele, cu atât mai uşoare devin femeile.

·  O fi el că fericiţii nu au nevoie de ceasornice. Dar totuşi, oare câte fuse orare sunt pe durata raiului?

·  De când li s-a furat marea, basarabenii au mare rău de mare.

·  Te umflă râsul. Te-ar putea dezumfla râsu-plânsu.

·  Când spune că nu minte, mincinosul rămâne consecvent cu sine însuşi.

·  Acestui politician feroce şi omniprezent i se poate spune: omul-Haită.

·  Conform coloraturii penetului unele păsări parcă ar purta sutien. Amintiţi-vă care anume…

·  După cum luă arginţii, ceilalţi apostoli au înţeles că Iuda e stângaci.

·  Ce sunet straniu în orchestra simfonică! –  Proteza dentară a toboşarului căzu peste talgerul de aramă…

·  Toast: Aş vrea să ridic acest pahar, dar şi Patria, pentru Victorie!

·  Pe timpuri, aveam impresia că recruţii cu ochi albaştri se întorceau din armata sovietică având deja ochii kaki şi complexul lui Oedip faţă de falsul lor „tată-stat”, faţă de falsa lor „patrie-mumă”.

·  Uneori Ulise pare a fi mai viu decât zămislitorul său Homer, alteori Homer pare a fi el însuşi Ulise, astfel că situaţia, cum s-ar spune, revine la normalitate; e una fifty-fifty.

·  Peregrin prin ţara nimănui – e memorabil spus, dar nu şi corect, uitându-se de Dumnezeu…

·  De la Mono la – Stereo Lisa.

·  Avante! – Chiar dacă şi în această tranziţie, precum în toate celelalte, creşte cererea la tranchilizante – Avante!

·  Uneori amintirile ard ca fierul călit… şi se face atât de frig…

·  Ochelarii de singurătate sunt ca şi cei de soare – negri.

·  Şi vine un timp când ai bani mulţi şi tocmai atunci – în loc să ţi termine banii, te termini tu…

·  Şi ea îi spuse poetului: De ce-mi dedici poeme? Dedică-mi viaţa!...

·  Înaintea somnului definitiv nu cască nimeni, chiar dacă rămâne cu gura căscată…

·  Pentru ciclop ochiul al treilea nu contează; contează primul şi unicul ochi; sau poate şi ciclopul are ochiul al treilea, dar numai pe acesta.

·  Motiv de romanţă intitulată „Să ne cunoaştem vecinii”. Spre exemplu, faţă de înjurăturile româneşti cele ale polonezilor mai să pară texte pentru romanţe…

·  Aproape proverbial, cum se mai întâmplă în folclorul nostru, celor de la Fisc le-am explicat frumos, nicidecum sperios: Nu am venit că am venit, ci am venit că nu am venit… Dixi!

·  Ce mare păcat e să cazi în pesimism, atâta timp cât există multe alte păcate, care ţi-ar putea da o rază de optimism…

·  Străzi, trotuare… – ce destin greu mai au şi fetele astea uşoare!                   

·  Seară de seară, după spectacol, iară şi iară, se laudă marioneta, desueta: „Dumnezeu m-a tras pe sfoară!...”

·  Aceasta e forma definitivă a sentinţei: Cam toate guvernele consideră că poezia dăunează grav sănătăţii…

·  Ah lume, lume, cam asta ţi-e soarta: Cu cât rămân mai puţini Oameni, cu atât e mai mare gloata…

·  Ca să obţii coroană, mai întâi: Jos pălăria!

·  Asta e cu migraţia: uneori, când pleacă muza – vine inspiraţia.

·  Unica pată albă în neagra dispoziţie (de trupe) fiind albul steag al capitulării.

·  Ralanti: Paraşutiştii ca nişte decadenţi lenţi…

·  La început a fost cuvântul şi îngerii naivi au strigat în cor: „Ura!” Însă a doua zi a apărut cenzura…

·  Şi uşor altfel, domnule Blaga: Atâta linişte-i în jur, încât se aud cum zboară cuvintele înaripate…

·  Şi cota frecvenţei localurilor cu jocuri de noroc vorbeşte despre starea optimismului în societate. 

·  Paradoxul e că foarte mulţi lipsiţi de geniu se tot dau cu părerea despre ce este şi ce nu este totuşi un geniu… Mu-u-u!!...

·  Pentru adevăr trebuie să lupţi pe viaţă şi pe moarte. Iar dacă eşti în stare – pe viaţă, pe moarte şi pe nemurire.

·  Antagonismul perfect este inclus în natura desăvârşită a sferei, învederat de cele două emisfere care îşi întorc spatele una celeilalte.

·  Film: O clipă-două în care litera pe care o încondeiezi e desen animat.

·  Între câinele ştiutului şi lupul neştiutului – derutata zebră a îndoielii.

·  Dat fiind că scriitorii în vârstă sau foarte în vârstă, ca să nu zic senili, de mulţi ani nu mai frecventează circul, câte unuia din ei i se face favoarea de-a fi invitat la Stockholm la decernarea Premiului Nobel.

·  Ah, domnule ba-Bach! Ce înălţător sună în tuburile de orgă trâmbiţele Judecăţii de Apoi…

·  Bonsaï: Şi-a cultivat destinul, dar nu şi l-a prea crescut…

·  Sus, otova, făgaşele vidului.

·  Pustiul – La Salle et le sable de pas perdus…

·  Doctore, mulţumesc, deja coşmarurile nu mă mai chinuie; pur şi simplu, am renunţat la o carte de căpătâi: la Dostoievski.

·  Vitrine, vitrine înluminate… Cosmosul cosmeticii… Moda? – O! atâtea erori elegante…

·  Punctele ei carnale bineînţeles că – simbolic – sunt puncte cardinale.

·  De multă vreme nu am mai citit critică literară, dar, probabil, din vreme în vreme ar trebui să mai văd ce de-a prostii se pot spune despre Poezie…

·  Corbul alb, lebăda neagră  – moartea cu viaţa se leagă.

·  Când vezi cum se spulberă păpădiile din cimitir, nu ţi se pare că în ele se suflă din… pământ?

·  Pe roata olarului argila improvizează dansul buricului.

·  Faraonul ajunge – minimum – mumie, maximum – neant, sau viceversa.

·  Omul Creator de Dumnezeu în fantezia sa înspăimântată, înspăimântându-l şi pe Dumnezeu pe care l-a creat gata disperat.

·  Oamenii liberi vorbesc de la egal la egal; sclavii vorbesc de la inegal la inegal.

·  Timpul trece, spaţiile rămân.

·  Cel mai simplu bilet de călătorie: „Charon. 1 ort”.

·  Naţionalist cosmopolit ca ţiganii.

·  Grea sentinţă, să fii condamnat doar la tine însuţi!

·  Semnul întrebării? – Un Quasimodo, un cocoşat al ortografiei.

·  Drept constituţional şi dreaptă extra-constituţională, adică geometrică (nu, Doamne fereşte, politică!).

·  Cocuţă dintr-un ştiulete de porumb îmbrobodit cu un petic de pânză – celebra Barbi a satelor de cândva.

·  URSS – nume rămas în arhive de pripas.

·  Nu sunt deranjat de greutatea pe care o are un baros, ci de faptul că acesta arată… hidos.

·  Frizeria „Samson şi Dalila”.  

·  Surdomuţii – ca zece limbi degetele mâinilor.

·  Doamnă de vârsta a treia şi ceva.

·  Vârsta a treia e spornică – i-ai tot mai mult o înfăţişare istorică…

·  Istoria isterică a războiului rece înmulţită de sovietici cu zece.

·  Beijing, 2003. Vorbesc în oraşul interzis, adică sunt un poet liber intern-zis în China.

·  Epitetul confortabil – organic – nu poate însoţi substantivul cimitir, însă uneori viaţa e cam tristă, noi avem dispoziţie (proastă, dar am dori să mai şi zâmbim), astfel că însoţim substantivul cu epitetul respectiv: ce cimitir confortabil!...

·  În orice direcţie s-ar uita – în stânga, în dreapta, îndărăt; pe scurt, privind sferic, pentru optimist totdeauna, orice direcţie, înseamnă – înainte!

·  Era nespus de frumoasă, încât cu greu ai fi crezut că dincolo de această frumuseţe se poate afla omul.

·  Uneori, de un învins trebuie să te temi mai tare decât de un neînvins.

·  Chiar dacă dragostea mea nu e platonică, ci diogenică, Platon îmi rămâne prieten.

·  Chiar dacă nu eşti minunată, clipă, mai opreşte-te o vreme!

·  Cel ce nu cunoaşte geografia ajunge cel mai departe, însă nu unde trebuie.

·  Fii tare, revino pe drumul cel drept. Dumnezeu crede în tine!

·  Pe poteca spre rai cam creşte iarba…

·  De cele mai multe ori, datoria conjugală e în legătură directă cu datoriile bancare.

·  „– Uite-aşa zboară, se duce tinereţea…”. „– Cum?...”

·  Îngerul coborî din cer. El apropie de înger dozimetrul.

·  În Itaca, o bornă cu inscripţia: „Exact în locul acesta s-a încheiat «Odiseea»”.

·  În genere, cota vârstei de pensionare a rămas aceeaşi pentru toată lumea, inclusiv pentru Matusalem: de la 63 de ani încolo…

·  Când moartea spune „da” sau „nu”, spune unul şi acelaşi lucru.

·  Fetie cu termenul expirat…

·  …Exploatarea omului de către om a fost pusă la zid, lapidată, dar nu într-atât, ca să fie şi lichidată.

·  Omul care trece prin perete fireşte că poate trece şi prin alt om; să rămână în acesta sau să iasă din el.

·  Deja de mult timp am senzaţia că aş călca peste un imens balon spart, dezumflat: URSS.

·  Pentru ca să vă daţi seama ce poate face un pachet de detergent „Omo”, imaginaţi-vă un elefant din spumă!

·  Hippi-end.

·  Ultima speranţă – magia: numai ea ar putea anihila mafia.

·  Când vorbeşti cu tine însuţi nu e obligatoriu vorba de alter ego.

·  Alter ego e mereu în beznă, nevăzându-se nici zi, nici noapte.

·  E de presupus că pentru idei mor mult mai puţini oameni, decât mor pentru sentimente.

·  De la antropofagie (canibalism) – la robotofagie (roboţii se devoră între ei).

·  Pe unii doar leşinul sau letargia îi poate salva de insomnie.

·  Aşa e: vrăbiile nu păşesc, ci sar; sărituri ping-pong, ping-pong, ping-pong…

·  Mormântul cel mai viu dintre toate mormintele: metroul.

·  Mare deosebire între Hanul Ancuţei şi Ancuţa hanului!...

·  Barca şi rolul ei în barcarole.

·  Aţi remarcat? În fluctuaţiile de piaţă cel mai stabil e preţul oţetului.

·  À la guerre comme à la guerre! Precum, de altfel, – în pace ca în pace…

·  Nu se poate intra de două ori în acelaşi râu. Uneori, nici să se iasă din el a doua oară…

·  Viaţa (omului) învinge totdeauna, în afară de o singură dată…

·  Deja unii psihiatri au început să-l sfătuiască ba pe un pacient, ba pe altul să nu mai discute despre postmodernism. În caz contrar…

·  E descumpănit: Alter ego-ul i-a trecut pe alături, fără să-i acorde atenţie!

·  Până la urmă, totul moare sub semnul de întrebare.                          

·  Când trece prea de ajuns, ploaia se transformă în ne-ajuns.