APOLLINAIRE: Poeme

1909

Doamna avea o rochie

Din pânză turcească mov

Iar tunica îi era brodată-n fir de aur

Compusă din două panouri

Şi-i stătea bine pe umeri

Ochii îi dansau precum doi îngeri

Ea râdea hohotea

Ea cu faţa de culorile drapelului francez

Ochii albaştri dinţii albi ţi buzele de-un roş intens

Ea cu faţa de culorile drapelului francez

Ea avea un decolteu amplu-oval

Şi coafură à la Récamier

Cu braţe dezgolite şi frumoase

Neauzind când bătu miezul nopţii

Doamna cu rochie din pânză turcească mov

Şi cu tunică brodată-n fir de aur

Decoltată amplu-oval

Îşi plimba buclele

Prinse în panglică aurie

Târându-şi micii pantofi cu catarame

Şi era atât de frumoasă

Că tu n-ai fi-ndrăznit nici s-o iubeşti

Eu iubeam femei cumplite din imense cartiere

Unde-n fiece zi veneau pe lume câteva fiinţe noi

Fierul era sângele lor iar drept creier aveau flacără

Iubeam iubeam poporul inteligentelor maşini

Luxul şi frumuseţea căruia nu-i sunt decât spumă

Această femeie era atât de frumoasă

Încât mă înspăimânta

Alcooluri, 1913

Cântecul dragostei

Iată din ce este făcut cântecul simfonic al dragostei

Există cântecul dragostei de altădată

Sunetul sărutărilor demente ale amanţilor iluştri

Strigătele de dragoste ale muritoarelor violate de zei

Virilitatea eroilor fabuloşi ridicată ca ţevile tunurilor antiaeriene

Urletul preţios al lui Iason

Cântecul lebedei pe moarte

Imnul victorios pe care-ntâia rază de soare l-a făcut să-l slăvească pe nemişcatul Memnon

Există ţipătul sabinelor când sunt răpite

Există şi ţipetele de dragoste al felinelor în jungle

Rumoarea surdă a sevelor ce urcă în vegetaţia tropicală

Detunetul artileriilor ce umplu teribila dragoste a popoarelor

Valurile mării din care se naşte viaţa şi frumuseţea

Există cântecul marii iubiri a lumii

Calligrammes, 1913-1916

Umbra

Iată-vă din nou aproape de mine

Amintiri despre camarazii morţi în război

Măslină a timpului

Amintiri care nu fac mai mult asemeni

La o sută de blănuri ce nu fac mai mult decât o haină

Ca aceste mii de răni care nu fac decât cât un articol de ziar

Aparenţă om palpabilă şi sumbră care-a luat

Forma schimbătoare-a umbrei mele

Un indian de veghe pentru eternitate

Umbre ce vă târâţi aproape de mine

Însă voi nu mă mai auziţi

Nu mai cunoaşteţi poemele divine pe care le cânt

În timp ce eu vă mai aud vă mai văd

Destine

Umbre multiple pe care vă ocroteşte soarele

Voi care mă iubiţi de-ajuns pentru a nu mă părăsi nicicând

Şi care dansaţi în soare fără a ridica praful

Umbră cerneală a soarelui

Scriitură a luminii mele

Cheson al regretelor

Zeu care se umileşte

1916

Legături

Frânghii împletite din strigăte.

Bătăi de clopote prin Europa-ntreagă

Secole spânzurate

Căi ferate ce leagă naţiunile

Noi n-am mai rămas decât doi sau trei oameni

Liberi de orice legături

Să ne luăm de mâini

Ploaie violentă piaptănă fuioarele de fum

Funii

Funii împletite

Cabluri submarine

Turnuri Babel preschimbate-n poduri

Păianjeni-Pontifi

Toţi îndrăgostiţii uniţi printr-o singură legătură

Alte legături ceva mai slabe

Albe raze de lumină

Corzi şi Concordie

Eu scriu doar pentru a vă exalta

O simţăminte scumpe simţăminte 

Inamice amintirilor

Inamice dorinţelor

Inamice regretelor

Inamice lacrimilor

Inamice a tot ce-mi este încă drag

Oceanul de pământ

Lui G. de Chirico

Eu am construit o casă în mijlocul Oceanului

Geamuri îi sunt râurile care-mi curg din ochi

Caracatiţele viermuiesc pretutindeni pe unde se-nalţă zidurile

Ascultaţi cum bate tripla lor inimă şi cum clonţul lor loveşte-n geamuri

Casă umedă

Casă în flăcări

Anotimp rapid

Anotimp care cântă

Avioanele depun ouă

Atenţie vom ancora

Atenţie la cerneala împroşcată

Ar fi bine dacă-aţi veni din cer

Caprifoiul cerului se-nalţă

Caracatiţele pământene palpită

Şi noi suntem atât de mulţi pentru a ne fi nouă înşine gropari

Palide caracatiţe ale valurilor cretoase o caracatiţe cu pliscul pal

În jurul casei e oceanul pe care-l ştii

Şi care niciodată nu se odihneşte

Renană autumnală

Lui Toussaint Luca

Copiii celor morţi se duc să se joace

În cimitire

Martin Gertrude Hans şi Henri

Astăzi niciun cocoş nu cântă

Cucurigu

Femeile bătrâne

Merg bocind

Şi bunii măgăruşi

Rag iha iha prinzând a paşte florile

Coroanelor funerare

E ziua morţilor şi pentru toate sufletele lor

Copiii şi femeile bătrâne

Aprind lumânări şi mici făclii

La fiece mormânt catolic

Vălurile bătrânelor

Norii cerului

Aduc a bărbi de capre

Aerul tremură de flăcări şi rugăciuni

Cimitirul e grădină frumoasă

Plină de sălcii surii de rozmarin

Ei vin adeseori la prietenii pe care i-au înmormântat

Ah! ce bine vă simţiţi în frumosul cimitir

Voi sărăntocilor morţi de bere

Voi orbilor precum destinul

Şi voi copilaşilor care-aţi murit în rugăciune

Ah! ce bine vă simţiţi în frumosul cimitir

Voi primarilor şi voi vâslaşilor

Şi voi consilieri ai regenţei

De-asemenea şi voi ţigani fără documente

Viaţa vă putrezeşte-n burtă

Crucea vă apasă-ntre picioare

Vântul de Rin huhuie cu bufniţele toate

Stingând lumânările pe care copiii le reaprind mereu

Şi frunzele fără de viaţă

Vin să acopere morţii

Uneori copii morţi vorbesc cu mamele lor

Şi uneori femeile moarte doresc să revină

Oh! nu aş vrea ca tu să ieşi

Toamna e plină de braţe ciuntite

Nu nu astea sunt frunze moarte

Astea sunt braţele scumpilor noştri defuncţi

Sunt braţele ciuntite

Astăzi noi am plâns atât de mult

Cu morţii aceştia cu copii lor şi cu bătrânele femei

Sub cerul fără soare

În cimitirul plin de flăcări

Apoi prin vânt ne-am întors acasă

La picioare ni se rostogoleau castane

Ce păreau păcatele cuiva

Semănând cu inima rănită a Fecioarei

De care ne-ndoim că ar fi avut pielea

De culoarea castanelor în toamnă