20160821

ÎN VECINĂTATEA AVANGARDIŞTILOR




CÂNTECELE TUNGUZILOR DIN BAZINUL AMURULUI

I

Fruntea ta – lasă-mă să o înfăş ca o bandă frontală!
Mă gudur alintat, precum cercelul prelung se gudură-alintă lângă obrazul smead.

Te voi strânge ca un pieptar cusut meşteşugit cu mărgele albe, sinilii şi negre;

Mă voi lipi de tine ca un şorţ din crepdeşin chinezesc înflorat;

Cu acest brâu lat dimpreună pieptul să ţi-l încingem;

La şorţul tău să fiu de brelocuri zângănitoare,
când tu atingi grăbită pânza iurtei,
îndepărtându-te cu paşi uşori şi repezi, –
Fă-mă breloc zângănitor la şorţul tău!

II

Ţie – celei cu frumoasele icre ale picioarelor! – îţi doresc coapsele,
Cum aş mai zbura întru-ntâmpinarea ta
Şi cu acest braţ încordat să te cuprind şi să te sărut, să te tot sărut…
Te-aş înconjura cu iubirea, cum cu plasă-i înconjurat negrul sobol,
Ca o plasă cu clopoţei de aramă cu care-i înconjurat scumpul sobol, –
Te-aş înconjura cu dragostea şi fericirea.

(1921)


NEOLITIC

(epoca pietrei şlefuite)

Les Hommes de cette èpoque sont des dolichocèpales…
       Ch. Debierre, „L’Homme avant l’histoire”. P. 1888, p. 178.

Din nou cleştele disperării
Îmi striveşte tâmplele.
Nu văd dimineaţa înflăcăratelor sultănele
Şi nicidecum nu mă-mbată primăvăratice iele.

Prisma are atâta nevoie de confortul gotic,
Rămâne fidel zăvorul ruginit.
Vieţile în neolitic sunt triste
În triunghiul nasului turtit.

O, adânc întristate dolicocefale!
Eu sunt ultimul vostru strigăt gelos,
Şi, înclinându-mă, sărut în negre ovale
Un chip lat şi fălcos.

Să uităm suliţele de piatră
Şi fumul focurilor de rugă ce înălţaţi.
Noaptea, în peşteri, încântate gemete de muieri
Şi plânsetul copiilor speriaţi.

Acum holbaţi orbitele coşmareşti,
Căscând gurile ştirbe, jimbate,
Însă nopţile, ştiu, voi visaţi
Bucăţi de nefrit, însângerate.

O, adânc întristate dolicocefale!
Eu vă sunt ultimul semănat.
Dimineaţa avară, în pirostii, din munţi
Adună opalul mort, împrăştiat.

(1921)

20160818

ISTORIA PATRIOTULUI RUS



Igor IARKEVICI*

ISTORIA PATRIOTULUI RUS

Traducere de Leo BUTNARU

Ruşii nu sunt iubiţi. Ruşii niciodată nu au fost iubiţi. Ruşii nu vor fi iubiţi în vecii vecilor. Pentru asta există destule motive. Înşişi ruşii se fac vinovaţi de atare situaţie. Ruşii fac totul, pentru ca să nu fie iubiţi – ruşii îl aleg pentru un al treilea mandat la rând pe Putin, ruşii joacă prost fotbal şi cântă anost şlagărele de estradă, iar când salută, nu sunt bucuroşi de cei cu care se salută, – când spun „Bună ziua”, ruşii nu privesc în ochii omului, ci se uită oarecum pieziş, aiurea. Unde mai pui că ruşii au gropi de gunoi la fiecare colţ. Fireşte, după toate astea nu se poate crede că ruşii ar putea fi simpatizaţi, ca să nu mai zicem de a fi iubiţi.
Igor Iarkevici
Plus că, din punct de vedere strategic, ruşii nu-l folosesc corect pe Dostoievski. Ruşii consideră cu Dostoievski trebui impus tuturor celor, care se trag spre Rusia. Chipurile, după ce-l cunosc pe Dostoievski, dânşii nu vor mai putea să nu iubească Rusia. Numai că în realitate totul e viceversa. După ce-l cunosc pe Dostoievski, toţi cei care se trăgeau, deja nu se mai trag spre Rusia.
Rusia şi ruşii sunt înjuraţi de toată lumea. Faţă de ruşi mereu sunt înaintate pretenţii şi revendicări. Ba că ruşii au o expresie a feţii, după care nu ştii la ce să te aştepţi, – sau că ruşii ar fi în stare să dea cu toporul, precum Raskolnikov, sau ar putea începe să-ţi vorbească despre ceva spiritual, precum academicianul Saharov sau preotul Kuraev1. De parcă de la ceilalţi, s-ar zice, ştii de la ce te poţi aştepta. Nu, de asemenea nu se ştie. Ba că ruşii beau de usucă. De parcă ceilalţi nu beau mult! Beau şi ei destul. Însă ruşii beau mult nu de aia că ar vrea să bea mult, ci din motivul că ei au o sumedenie de temeiuri din care trebuie să bea. Pe când alţii nu au astfel de temeiuri. Iar ruşii le au.
Ba ruşii sunt certaţi că l-ar fi băgat la mititica pe Hodorkovski. Numai că asta a ieşit întâmplător. Şi cu duduiţele alea din enervantul ansamblu „Pussy Riot”2 tot întâmplător a ieşit, deloc intenţionat. Dar cine, mă rog, nu bagă pe cineva întâmplător la pârnaie? Toţi bagă. Numai că pretenţiile sunt din nou adresate numai şi numai ruşilor.
Ba că ruşii sunt leneşi şi lucrează puţin. De ce puţin? Ruşii lucrează mult. Pe când alţii, spre exemplu panda, – nu lucrează deloc. Şi nimeni nu le impută nimic, ci, din contră, toţi mor de dorul urşilor panda, visând să se fotografieze pe fundalul neamului ăsta de mamifere exotice. Pe când pe fundalul ruşilor nu are nimeni chef să se fotografieze. Chiar dacă ruşii muncesc cu mult mai mult decât panda.
Ba că ruşii îl aleg preşedinte pe unul şi acelaşi Putin. Numai că ruşii de fapt nu ţin atât de tare la Putin. Pur şi simplu deocamdată nu au pe un altul mai bun decât Putin. De cum va apărea vreunul, fiţi siguri că-l vor alege neamânat.
Ruşii s-au obişnuit că sunt înjuraţi. Şi deja de multă vreme nu mai atrag atenţia la aşa ceva. Numai de ar plăti bani pentru petrol şi gaz, încolo, treaba lor, înjură-ne.
E drept, cu aşa ceva nu s-a obişnuit patriotul rus. Patriotului rus îi este neplăcut să audă cum e înjurată Rusia. Rusia a câştigat războiul. Rusia a scris „Evgheni Oneghin”. Rusia a filmat „Andrei Rubliov”. Rusia a inventat vodca şi tot ce se mai află în jurul ei – pâinea neagră, stacana şlefuită în faţete şi halucinaţia rusească dusă până la delirium tremens. Pentru toate astea Rusiei ar trebui să i se ierte belele care i se reproşează – mirosul urât din gură, Putin şi gropile de gunoi de pe la toate colţurile.
Argumentele patriotului în apărarea Rusiei sunt destul de banale, însă îndreptăţite – Rusia a salvat lumea de tătaro-mongoli, de fascişti, de scriitorii ruşi şi de Stas Mihailov3. Rusia a atras asupra sa loviturile lor. Cum ar fi fost, dacă tătaro-mongolii ajungeau până dincolo de Europa? Însă iată că nu, nu au depăşit limitele, nu a ajuns, nu au trecut, nu au ocupat. Pentru că Rusia i-a luat pe toţi, dizolvându-i în sine.

20160808

UNUL DIN AVANGARDIŞTII POEZIEI RUSE






S-a născut la Petersburg într-o familie de evrei rusificată, tatăl său fiind medic în anatomia patologică, doctor în medicină. Bunicul pe linie maternă, şi el medic de renume, era fiul unui rabin din Chişinău. În anul, împreună cu mama, emigrează la Paris. Din 1921, participă la întrunirile „Camerei poeţilor”, sub egida căreia îşi publică prima carte, „Haita celor fideli”, în care se resimte influenţa akmeistului Nikolai Gumiliov. În perioada 1923-1924, face parte din grupul „Peste” („Через”), unul din protagoniştii căruia era avangardistul radical Ilya Zdanevici. A mai fost membru altor câteva asociaţii ale scriitorilor ruşi emigranţi. A lucrat contabil la o companie chimică, patronul căreia era unchiul său.
A mai editat cărţile de poezie „Devotament” (1925), „Jeluire şi triumf” (1939), „Veste” (1957) şi „Inima” (1965). Unele din poemele sale au intrat în antologia „Ancora”, realizată de G. Adamovici şi M. Kantor (1936).
În 1946, a solicitat cetăţenie sovietică. Nu cu mult înainte de moarte, trece la budism.



PETERSBURGUL MEU

Petersburgul meu, cunoscute-mi sunt cocioabele,
Putoarea măruntaielor tale în putrefacţie –
Mai dragi sufletului, decât poveştile înţelepţilor.

Cu lumina felinarelor albăstrui
Mi-ai alinat sufletul.
La ropotul de potcoave, prin ninsoare, prin ploaie,
Răspundea ţocăit pe scări de la intrare
Ce-auzul mângâia.
În ritmurile lor speranţa era fremătătoare.

1913


ÎN MEMORIA LUI ALEKSANDR BLOK

Pocalul s-a spart.
Buzele necunoscutei sunt vopsite.
Şi brusc se sting luminile
În oglinzile neliniştite.

Calea laptelui s-a scurs. Gerul
A ars aburii de vin. Zăpada nopţii
A învăluit oraşul atât de trist.
Întinsul stepelor se extinse-n spaţii.

În cerul groaznic – fulguraţii aprinse,
Orbesc ochii. Stinsă pară.
O iapă dementă bate cu copitele
Ca-ntr-o tobă tătară.

1921


AUTOBIOGRAFIE
(versuri fără metrică)

Lui Serghei Şarşun

M-am născut la Petersburg.
Am fost prins de serviciul militar (dar nu voluntar,
ci prin recrutare obligatorie).
Sunt fricos, aproape neinteresant.
Nu mă bucur de succes.
Mă gândesc ca, pentru ameliorarea sănătăţii,
să înghit untură de peşte.

I.1924


DISCUŢIA AUTORULUI CU SINE ÎNSUŞI

Precum prorocul însingurat în suferinţă,
Încântat, însă neajutorat, în faţa sa
Îşi imaginează tineri perfecţi întru ideal,
Astfel şi tu, Aleksandr, enumeri
Nume pluricomplicate, la hurtă
Încredinţându-le versurilor.

Eu o doresc atât de mult, o visez,
Vreau dragostea mea să-i încredinţez.

Şi bălmăjeşti şi bombăneşti. O fi adevărată
A vieţii astea sălbatică garoafă?
Dar ajunge. Vântului: ga-fa!
Deci tu – nu-i aşa? – cheamă-l pe Aleksandr.

Gust sărat. Chiar dacă nu-ţi mai aminteşti.
Parcă-a fost să fie? Vezi, nu vezi.
Poate, vântul. Singuratic! Ţine minte:
Vei ieşi la drum de unul singur.
Eu sunt asemenea fiarelor virgine.
Şi cred neabătut în dragostea ta.

II.1924


*      *      *

Corifeul apare-n faţa corului.
Bucurie, fraţilor! Daţi drumul imnului.
Se scutură foşnetul discuţiilor.
În şir dublu, lucesc dinţii solistului.

20160807

LOCAL PENTRU POEME



Între două măşti

Poezia nu mă lasă să-mi întrevăd viitorul.
La ce bun zice să te vezi cum te stingi
sau doamne fereşte chiar mort?
Ce plăcere să-ţi vezi masca mortuară
secondată de ultimul ort?

…Azi
la oglindă
în faptul dimineţii
m-am surprins că mă bărbieresc cu mare atenţie
de parcă nu care cumva de pe obraji
să-mi răzuiesc şi poezia – această
străvezie mască a vieţii…


Karaoke de Dobrogea

În Babadag
turnul geamiei îşi zice vechiul karaoke de muezin.

Îmi amintesc de McLuhan:
mediul este mesajul…


Îngăduitor

Dumnezeu e atât de îngăduitor, încât
îi iartă până şi pe cei care îi rostesc
sau îi scriu numele cu greşeli.
                                              În genere
Dumnezeu nu se amestecă în chestia asta
cu scrisul – la o adică
Atoatecreatorul nu e un învăţător zelos de clase primare
care
serile
corectează teancuri de caiete.

Şi nici consilierii Săi nu se întâmplă să spună
să zicem
despre poeţi sau prozatori:
– Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce scriu!


Senzaţie sănătoasă în lumea bolnavă

Chiar în această lume
pe care unii
inclusiv filosofi
o consideră bolnavă
poţi trăi liniştitoarea senzaţie de imensitate
dublată de senzaţia că – uite
stai tu aşa
relaxat în imensitate
şi priveşti atent
foarte atent cum
timpul le vindecă pe toate…


Finalul inexistent

Ce uriaşă deosebire între lacul lebedelor – şi lebedele lacului!...

Ca între balet – şi tigaie
ca între balerina primadonă – şi friptura şătrarilor
ca între puci – şi spaţiile ex-sovietice…

Într-adevăr
ce delimitări de adevăruri între lacul lebedelor –  şi lebedele lacului
deosebire mai uriaşă decât
între acarul Păun – şi poetul Galaicu-Păun
între ei doi – şi o pereche de păuni ce procreează frumuseţi iluzorii
(îţi poţi imagina până şi ouă de păună încondeiate la Paşte
pentru că de ce ar fi doar Paştele cailor
nu şi Paştele păunilor?...)

Ce diferenţe uriaşe între diferenţele dintre lucruri
fiinţe
şi arta care pot – sau nu pot deveni artă
pentru a confirma fantastica diferenţă dintre poem
lacul lebedelor – lebedele lacului – balet – tigaie – primadonă –
puci – ex-URSS – acar – poet în carne şi oase –
ouă – Paşte –… şi acest final atât de diferit de
alte o mie şi unu finaluri ale acestui poem deosebit chiar de el însuşi –
ca oaia – de miel
încât îţi vine să cânţi: unde te duci tu mielule
unde te duci tu poemule?...

Ca să auzi aproape optimistul răspuns:
                                                              Spre
inexistentul final mergem domnule…


O, nu, nu!

Concurs Miss World.
Parcă – adevărat, frumoase, – sute de fiice ale Irodiadei,
în juriu – Irod.

O, nu, nu,
nu atare frumuseţe va salva lumea!


Recitind Gogol

Serile
în cătunul de lângă Dikanka
ici-colo pe la porţi
în bătaia craiului nou
de la slănina cinei
lucesc feeric buzele duduilor
şi feciorilor.

De altfel
ca şi prin Transilvania…


Alarmă aeriană

Nu este exclus că
dacă azi
din cer ar cădea, abundent, mană
cineva ar declanşa alarma aeriană…


Realitatea de facto

Ar reieşi că
predestinat
realitatea e ceva comun – o fenomenologie
un teritoriu ceva.

Însă nu e chiar aşa
adică realitatea nu e ceva comun
odată ce oarecine o mai drege cu un vis
o tămâiază cu marijuana
o diluează cu o iluzie
cu ceva subconştient
cu o pală de irealitate…

Iar cu adevărat complicat e când
în această realitate
ce ar trebui să fie – predestinat – comună
unul intervine cu ceva filosofie
altul cu poezie
ca şi cum personalizând-o
ba chiar – pardon – privatizând-o…

20160806

Valeri PROKOŞIN: Poezie şi dramatism



Bacalaureat – 77

am visat-o pe prima mea învăţătoare
lidia sergheievna diacikova
ea stătea culcată în pridvorul de lemn al şcolii
tânără goală roşcată
printre flori bătute de steluţe-vinete zise şi ochiul-boului
şi gherghine însângerate
cu picioarele bronzate larg desfăcute
strângând la piept jurnalul clasei
şi zâmbindu-ne nouă zâmbindu-ne nouă şi zâmbind
viitorii mei colegi de clasă
apropiindu-se pe rând de ea
şi împreunându-şi mâinile luntriţă
asemenea chinezilor şi japonezilor
se înclinau şi săltând de la podeaua pridvorului
aruncându-se încrezători în afundul vaginului cu pubisul ras-luciu
al primei lor învăţătoare l. s. d.
Valka Serdţev – cel mai înalt băiat
cu ochi feteşti de culoarea mării
sub forma şcolară purtând cruciuliţă
în zile de odihnă mergând cu bunică-sa la biserică
hăt la patru kilometri depărtare de casă
a doua zi după balul de absolvire a şcolii
s-a zdrobit cu motocicleta cu ataş care-i fusese făcută cadou
Petea Malkov – grăsanul cu ghiozdan
îmbuibat cu sandviciuri cu somon
a devenit un magnat petrolier undeva în siberia
la mii de kilometri depărtare de casă
iar părinţii săi destul de înstăriţi
în fiece seară verifică coşurile de gunoi
căutând în ele sticle goale de bere
şi cutiile de metal „Coca-cola” sau „Otvertka”
precum o făceau până la moartea fiului lor
şi după
Vovka Kapîşev – parcă tătar parcă udmurt
pe chip cu surâsul de şarlatan al lui Buratino
s-a spânzurat la nici 23 de ani împliniţi
din cauza unei iubiri neîmpărtăşite reciproc
faţă de maistrul de schimb anatoli stepanovici agheşin
iar în ajunul sinuciderii
el apăru gol în stradă
alergând dintr-un capăt în celălalt al ei
unii presupunând că o face din rămăşag
alţii zicând că pur şi simplu s-a ţicnit
iar după 7 sau 8 ani trecuţi după aceia
noi beam bere în cafeneaua de vară
dar poate că ar fi trebuit… să încerc
zise a. s. a. (maistrul) rânjind în halbă
după care privindu-ne adăugă mă-sa-n c.
poate că chiar mi-ar fi plăcut
Igor Burîghin – se alcooliza-se murind la 33 de ani
din întreaga lui viaţă şcolară
memorie nu a reţinut decât un singur episod
trupul său prăvălindu-se în curtea şcolii

20160804

POEME DIN "DISCOBOLUL"



Leo BUTNARU


La poarta cetăţii

…Când trecusem pe lângă idealul polis grecesc
la poarta lui închisă văzui un grup de inşi care lăcrimau
unii chiar plângeau în hohote.

I-am întrebat ce li s-a întâmplat
iar unul
(probabil mai marele înlăcrimaţilor)
spuse tânguios:
„Platon ne-a alungat din cetate…”
„A-a, sunteţi poeţii!”, zic eu.
„Nu, prozatorii”, preciză necăjitul.

Pe scurt
când mă întorceam de unde fusesem plecat
la respectiva poartă închisă
văd parcă acelaşi
sau parcă alt grup de înlăcrimaţi.

Intrând din nou în vorbă
aflai că de data aceasta erau filosofii…


Trunchiul din Copou

Nu există o altă variantă:
odată şi odată
se va sfârşi şi teiul lui Eminescu din Copou.

Probabil
tulpina îi va fi tăiată segmente
în ideea de a fi repartizate pe la muzeele de literatură
sau pur şi simplu de patriotism.

Atunci ar putea apărea un moment ce dă de gândit: pe
trunchiul proaspăt retezat
să urce vrun mititel – o furnică
sau o vaca-domnului întâmplătoare
care
în câteva clipe
alergând mărunt-mărunt
să treacă peste cele cam cinci sute de inele cu
de-or trece anii….


Din metropolă

Uneori se întâmplă să mai şi ies
din metropola sufletului meu
în provinciile din jurul său – Bucureşti
Moscova
Paris
Chişinău…

20160727

DADA 100: Francis PICABIA - Poeme




Guri

Azurul face corpul tău fildeşiu
Dragoste la două mâini
Dormi
Prietenul meu iubit
În fiecare seară pe pieptul
Dragostei noastre.


Ce

Acolo împreunând pământuri plutitoare
dăinuie dorinţa mea.
Mesager cu mica viteză a ardeziei
vătuită cu nea albă
bunele lucruri ale iernii evadează
în stelele ca nişte clopote dăngănitoare.
Sunaţi din zgomotoasele mumiilor gâtlejuri
ca nişte nori obscuri.


Toate zilele

Noaptea e lucitoare ca foile de sticlă
Am înţeles
Frunzele sunt acoperite de nori
O nouă aventură
O noapte cu totul nouă
Agitată în aer precum cârja
Infirmului
În casă eu stau pe o mică scară.


Fericire

Eu vreau ca obiectul
Precum alcoolul păgân
Să penetreze stomacul raţiunii
Şi cântecul cocoşului
Să blesteme soarele
Zăbava diavolului
Capricii ce fericire
Sunt bine mersi
La voia-ntâmplării.


Muşuroaiele gazonului

Inteligenţa dragostei
ca şi cum nu ar fi nimic.
Voi încerca fără cochetărie
dragostea foamei
şi a descuamării
de nestrăbătut.


Orbul

Iluzia noutăţilor
ca a peisajelor
minunate
se aseamănă amanţilor şi amantelor.
Acesta e sistemul nervos
al imaginaţiei personale
a plăcerii de a încerca
imposibilul.


Neant

Formele universului senzual
participă la voinţa stăvilită.
Forme mistice
fără inteligenţă
ca şi matematica
sunt unele în braţele celorlalte.


Anecdotă

Vedeţi voi, eu sunt nebun de a-mi imagina
Sunt un om cu degetele agile
Care vrea să taie firul vechilor pedepse
Falsele pliuri ale creierului meu anxios
Istorii în arabescurile amintirilor
Eu nu sunt fericit că în largul mării
Cineva merge mai departe
Pe valurile anonime.


Telegraful fără fir

Boala mea îmi ascultă inima
Butonul închis al bucuriilor pierdute
Jucăuş vreau să mă adumbresc în braţele
Frumoasei mele mame
Amintindu-mi cerul albastru
Unde m-aş putea ghemui
Trebuie să încercăm a uita totul
Agonia lumii învălmăşite
Eroii care se învârt
Hidoasele valsuri ale războiului
Într-o atmosferă enigmatică
Şi tainică.


Oxigenate

Fecioara aluziilor neliniştitoare
Preotul a fugit în Tahiti
Unde un porumbel heliotrop
M-a enervat la masa cu trabucuri engleze
În braţele mele un vraf enorm
Încoronat de muşte
Alunecă tramvaiul mamei sale
Duduile varsă cocteiluri purpurii

Peste gura sa.